Întâmplare prin schimbare

Se-ntâmplă multe şi se schimbă multe,
Şi multe chiar ciudate ni se par
Când viaţa pare trecere-n zadar,
De noi voind puţin să mai asculte.

Lipsit de sens, ne încordăm a crede,
Un gând ce n-are, zicem, un motiv,
Numindu-l rătăcit şi instinctiv,
Şi-l acuzăm că prea puţine vede.

Ajungem totuşi la dovada clară
Că noi, de noi, suntem chiar temători
Şi ne supunem marilor erori
Tot aşteptând minunea să apară.

Dar şi aşa, credem că ne reţine
Sintetizări pornite din temei,
Când viaţa-şi pune, împotriva ei,
Ideea că ea, clar, nu-şi aparţine.

Ţi-s vorbele, de ceva timp, ciudate,
Prinse-n concretul zis pre-văzător,
Ştiindu-le pe toate întâmplate,
Într-un trecut privit din viitor.

Şi, tot ciudat, ţi-e modul de-a le spune,
Dând orizontul nopţii în vileag,
Când luna pare cumva că apune
Drept mărturie pasului pe prag.

Nici eu nu sunt cu fapta mai departe,
Sunt nou venit, din lumea nimănui,
În lumea-n care totul se împarte
Iar omul, liber, nici în vise nu-i.

Prin multe întâmplări tu eşti schimbarea,
Şi eşti pornire cu motiv firesc
De-a fi, încă o dată, întâmplarea
În tine nemurirea să-mi găsesc.

Requiem pentru Tincuța

S-a întâmplat ceva... Ceva cuidat,
Numai atât în vorbe mai pot spune,
Absurd și greu, prea greu, de acceptat,
Cuvintele refuză să se-adune...

Venise vremea cerului senin,
Norii uitau, parcă voit, să plouă,
Lăsând speranțe gândului deplin
Că viața se va ști o viață nouă.

Pas elegant se arăta în mers
Albul era reper de puritate,
Ce lumina întregul univers
Cu-nsemnul lui de clară-ntâietate.

Nimic nu se găsea extravagant,
Pasul era model de eleganță,
Concret, firesc și-n sine impozant,
Nestăvilit de-a lumii ignoranță.

Intrase totul pe un drum normal,
Intrase și absurdu-n insolvență,
Lăsând fără motiv faptul banal
În forma-i de concret și persistență.

Furtuna a venit fără vestiri,
Fără a da un semn de-nnourare,
Născând idei de mari nelămuriri
Și-un semn îndurerat de întrebare.

Și fulgere, din Ceruri, au căzut,
Lovind fără de milă ori credință,
Ca să trimită totul în trecut,
Ba chiar și existența în neființă.

Ceva ciudat... absurd s-a întâmplat,
Când tu priveai, Tincuța, către soare,
Spre Ceruri și pe tine te-a-nălțat,
Și-acolo te-a păstrat, nemuritoare...

Vestire de decor

În vremea-aceasta plină de gâlceavă,
Eu încă vin, nu să vă spun poveşti,
Vin cu idei şi vin să vă dau veşti,
Că viaţa întru totul ni-i bolnavă.

S-a inventat un cumul de motive,
Fixate de absusrdul redundant
Prin care tot ce pare important
Pune pe rol repere prezumtive.

Poate greşesc şi mă înșel amarnic
Gândind că a vă spune-i ceva bun,
Doar fiindcă văd că ţevile de tun
Vă fac al vieţii drum un drum zadarnic.

Simt mai mereu... N-aveţi nici o plăcere
Oglinzilor să deveniţi reper
Când ridicaţi privirile spre Cer
Dorindu-vă avere şi putere.

Clar nu vă e ţi nici nu vă e bine
Când drumul pare mult ocolitor,
Pierdut, ca importantă în decor,
Spunând că nu îl vreţi, nu v-aparţine.

De-aţi fi atenţi, de-aţi vrea să ştiţi mai multe
Aţi acceptaţi că viaţa, prin greşeli,
Prin graba spre multiple linguşeli,
E un pamflet cu replieri oculte.

Nu vă convine când, fără ştiinţă,
Luaţi în vorbe ceva cunoscut,
Spunându-vă că mult l-aţi prefăcut,
Menindu-l a vă fi spre biruinţă.

Eu vin cu vorbe, vin şi dau de veste,
Vestesc idei pe care le-aţi gândit,
Spunându-vă că jocul s-a sfârşit,
Iar voi vă faceţi, singuri, de poveste.