Contraexces

Crăciunul abia vine... A-nghețat
Uimit că lumea spune că-l așteaptă
Voindu-se a fi mai înțeleaptă,
De-ar ști ce va urma cu-adevărat.

Stă undeva, ascuns printre priviri
Ce, lângă umbre, se găsesc pierdute,
În așteptarea clipelor vândute
Atâtor multe alte rătăciri.

Se știe azi ajuns un fel de târg
În care viața-i pusă-n galantare
La preț de excedentă relevare
A nevoinței ce a dat în pârg.

Și nu mai e nimic din tot ce-a fost,
Pentru o lume ce mereu se teme,
Punând accent continuu pe probleme
Ce sunt legate de al vieții rost.

Zăpezile-au rămas prin amintiri,
Și mult rea rar se-ntâmplă să mai ningă,
Când Cerul abia poate să distingă
Ape curgând de cele-n rătăciri.

Focul în sobă e un lux major,
Idilic semn al clipei efemere,
Prin care unii spun că au putere,
Să treacă de ieșirea din decor.

De-al iernii ger poveștile vorbesc
Dar greu mai pot să fie înțelese
În vremea-n care marile excese
De adevărul vieții se lipsesc.

Nici un motiv nu-i prea convingător
Zorii să fie semn că o să vină
O nouă zi cu drumu-i lumină,
Cu necesarul pas în viitor.

Cuvântul la hotar

Dacă-i nevoie drumul mi-l voi duce
În locu-n care drumurile duc,
Așa cum sunt, purtând fireasca-mi cruce
Fără să-ntreb pe unde s-o apuc.

Nu sunt stăpân, n-am minima putere
Ca să trăiesc ori, cumva, să amân
Clipa ce știe cum, printr-o durere,
Mi-e dat să plec ori, altfel, să rămân.

Nici nu-mi propun ceva, numit, de seamă,
O zi în minus sau o zi în plus,
De nici o cale nu îmi este teamă,
Nu-s eu, față de alții, mai presus.

Accept orice, chiar dacă am regrete
Că m-am pierdut, de multe ori, pe drum
Sau am băut, mințind că îmi e sete,
Pelin amar amestecat cu scrum.

Și-aș bea din nou dacă ar fi nevoie,
Fără să spun, fricos, că e prea mult,
Fără să cer la cei din juru-mi, voie,
La fel ca-n vremuri ce-au apus ocult.

Că ceva poate fi mai rău... Nu-mi pasă,
Cu doar o moarte vieții-i sunt dator,
Iar grija ei n-o am, nu mă apasă,
În grija ei mă las ca să și mor.

Trăiesc și am trăit coincidențe,
Dualitatea lor nu-i un concept
În care fapte fără elocvențe
Intră în rol extravagant, inept.

Asta e tot... N-am să mă pot opune,
Și nici nu vreau cumva să mă opun,
Concretul va fi dat să încunune
Ideile ce-n fapte mă transpun.

Chilipir speculativ

Domnitorii țării-au înghețat,
Duși de cei de astăzi în uitare,
Ocupați cu-a vieții disperare
Ce îi vrea uitând ce-au învațat.

Nu mai au nici în poveste loc,
Nici chiar în istorii prescurtate,
Că prin dorul lor de libertate
Pot porni idei de jar și foc.

Au fost scoși din cărți, fără motiv,
Și ascunși cu grijă-n calendare
Căci ideea străjii la hotare
Azi e un defect speculativ.

Nu mai au nimic, acum, de spus,
Li s-a dat doar dreptul la tăcere,
Hotărât-au cei de la putere,
Cei ce cred că vieții-s mai presus.

Unii-și au renumele schimbat
Din idei ținând de interese,
Puși în turma marilor excese
Ce ne scot azi țara la mezat.

Fantezii cu iz de aventuri
Sunt și astăzi puse la vedere
De cei roși de-a patimii putere,
Spre mărirea celor mulți obscuri.

Se rescriu istorii, se prescriu
Fapte ce-au rămas nepedepsite,
Prin idei de-a dreptul măsluite
De un biet savant chilipirgiu.

Domnitorii țării zac uitați
Puși, de niște inși cu minți optuze,
Drept modele de idei confuze,
Aventurieri controversați.